| |
Poezii de Cerasela
7.
*
Fetica
Ce duh ai si ce putere.
Sa-mpletesti ceara cu miere,
De la floarea din gra dina,
Ostenita de albina ?
Tu aduni de pe meIeaguri,
Pentru stupi si pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi si leacuri,
Poate ca de mii de veacuri.
Ca din lana , ca din ace,
Tesi reteaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce si un pui.
Scule, numere, cantare
Au pus la masuratoare
Ca-ncaperea cea mai mare
In gaoacea cea mai mica
E ghiocul tau, fetica
Esti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, far sa stii,
Ai facut bijuterii
Si minuni in toata clipa
Cu musteata si aripa.
Nu te lauzi cu ce faci.
Poezii de Mirabela
8.
*
Talharul pedepsit
Intr-o zi, prin asfintit,
Soaricele a-ndra znit
Sa se creada in putere
A prada stupul de miere.
El intrase pe furis,
Strecurat pe urdinis,
Se gandea ca o albina -i
Slaba, mica si putina,
Pe cand el, hot si borfas,
Langa ea-i un urias.
Nu stiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Si-si pusese-n cap minciuna
Ca da-n stup de cate una.
Roiul, cum de l-a zarit
C-a intrat, l-a coplesit.
Socoteala sa-i mai ceara
Nu! L-au imbracat cu ceara,
De la bot pana la coada
Ta barate mii, gramada,
Incuiat ca-ntr-un cosciug.
Nu ajunge, vream sa zic,
Sa fii mare cu cel mic,
Ca puterea se aduna
Din toti micii impreuna
Poezii de Daniel
9.
*
Paza buna
S-a intors cercetatoarea
Sa le spuie la surori
Ca-i deschisa toata floarea
Si campia, de cu zori.
Si-au plecat aproape toate
La cules, cu mii si mii,
La sand vorba la nepoate
Sa-ngrijeasca de copii.
Caci muscoii si bondarii
Pe soptite, ca talharii,
Umblau mierea sa le-o fure.
Insa paza-n stupi e buna,
Ca tarziu, dupa apus,
Colo jos, subt stupi, la luna,
Ei zaceau cu burta-n sus.
Poezii de Mamica
10.
*
Psalmul de taina
O, tu aceea de-altadata, ce te-ai pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea si-ai luat intr-insul locul mumii,
Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure,
Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure,
Tu ce mi-ai prins de cantec viata cu brate stranse de grumaji
Si m-ai oprit ca sa mi-o caut la tine-n palme si-n obraji
Pe care te-am purtat bratara la mana casnica-a gandirii.
Cu care-am nazuit alaturi sa leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, batut in cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece miscare pierzi cu-o petala cate-o stea.
Pamant figaduit de ceruri cu turme, umbra si bucate.
Tu care mi-ai schimbat cararea si mi-ai facut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurata dintr-o valtoare-ntr-o valtoare,
Si tarmii-mi cresc in jur cat noaptea, pe cat talazul mi se-ntinde
Si ai lasat sa rataceasca undele mele suferinde;
Unde ti-s mainile sa-ntoarca in aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale sa-mi caute-n cununa spinii?
Si soldul tau culcat in iarba, pe care plantele-l cuprind
Si-asculta-n sanul tau suspinul iubirii, cucerit murind?
Tu ce nfiori pe sesuri plopii cand treci din crestet la picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntalneste o plasa calda de racoare.
Tu ce scrutezf, scotandu-ti sanii pe jumatate din vestminte
Ca sa-i sarute focul gurii, cuprinsi de maini cu luare-aminte,
Pustia vremii, strabatuta de soimi de scrum si de nisip,
Carora vantul le-mprumuta o-nfatisare fara chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o sageata fara tinta,
Si frumuseatea ta facuta pare-a fi fost ca sa ma minta.
Dar fiindca n-ai putut rapune destinul ce-ti pandi faptura
Si n-ai stiut a-i scoate-n cale si-a-l pravaIi de moarte, ura;
Ridica-ti din pamant urechea, in ora noptii, cand te chem,
Ca sa auzi, o! neuitata, neiertatorul meu blestem.
| |
