| |
Poezii de Mihai Eminescu
7.
*
Adio
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămai, rămai, cu bine!
Mă voi feri in calea mea
De tine.
De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.
Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă imbăt şi de scantei
Din stele,
Cand degerand atatea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.
O, cat eram de fericit
Să mergem impreună,
Sub acel farmec liniştit
De lună!
Şi cand in taină mă rugam
Ca noaptea-n loc să steie,
In veci alături să te am,
Femeie!
Din a lor treacăt să apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.
Căci astăzi dacă mai ascult
Nimicurile-aceste,
Imi pare-o veche, de demult
Poveste.
Şi dacă luna bate-n lunci
Şi tremură pe lacuri,
Totuşi imi pare că de-atunci
Sunt veacuri.
Cu ochii serei cei dentai
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rămai -
Adio!
| |
